" Abandonare " . Nu-mi place aceasta idee. Suna fatalist, intr-un fel. Daca acceptam intotdeauna lucrurile asa cum sunt, nu vom mai face niciun efort pentru a le ameliora. Mi se pare ca progresul consta tocmai in acest lucru, atat in sfera personala, cat si in sfera colectiva, sa nu acceptam limitele prezentului si sa nu ne straduim sa le depasim si sa cream ceva mai bun. Daca nu am fi facut acest lucru, am trai si acum in pesteri. Cum impacati ideea de abandonare cu schimbarea lucrurilor si rezultatelor?Pentru unii oameni, abandonarea poate avea conotatii negative,implicand infrangerea,renuntarea,esecul de a face fata dificultatilor vietii,letargia s.a. Adevarata abandonare, totusi, este un lucru total diferit. Nu inseamna sa accepti pasiv orice situatie in care esti implicat si sa nu faci nimic in aceasta privinta. Nici nu inseamna sa nu-ti mai faci planuri sau sa nu inteprinzi actiuni pozitive. Abandonarea este intelepciunea simpla, dar profunda, ce consta in a
te supune mai degraba decat a
te opune cursului vietii. Singurul loc in care puteti simti cursul vietii este CLIPA de acum, asa ce a te abandona inseamna a accepta momentul prezent neconditionat si fara rezerve. Inseamna a renunta la orice rezistenta interna fata de ceea ce
este. Rezistenta interna inseamna a spune " nu " la ceea ce
exista, prin critica si negativism emotional. Devine extrem de pronuntata mai ales atunci cand lucrurile " merg prost " , adica atunci cand exista un decalaj intre cererile sau asteptarile rigide ale mintii si
realitate. Aceasta este prapastie durerii. Daca ati trait suficient, stiti ca lucrurile pot " merge prost " doarte des. Tocmai in acele momente trebuie sa practicati abandonarea, daca doriti sa eliminati durerea si suferinta din viata dumneavoastra. Acceptarea starii prezente va elibereaza imediat de identificarea cu mintea si astfel va reconecteaza cu Fiinta. Rezistenta este
mintea. Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu inseamna ca la nivel exterior nu puteti intreprinde nimic pentru a schimba situatia. De fapt, nu situatia in intregime trebuie sa o acceptati atunci cand va abandonati, ci numai micul segment numit Acum.
De exemplu, daca ati fi impotmolit undeva in noroi, nu ati spune : " Bine, ma resemnez sa fiu impotmolit in noroi ". Resemnarea nu este abandonare. Nu trebuie sa acceptati o situatie de viata indezirabila sau neplacuta. SI nici nu trebuie sa va mintiti spunand ca nu este nimic rau in a fi impotmolit in noroi. Nu. Recunoasteti in totalitate dorinta de a iesi din aceasta situatie. Va restrangeti atentia la momentul prezent, fara sa il etichetati in niciun fel. Aceasta inseamna ca nu exista o judecata critica la adresa Clipei de acum. Deci nu exista rezistenta, negativism emotional. Acceptati calitatea acetui moment. Apoi treceti la actiune si faceti tot ce puteti pentru a iesi din noroi. O astfel de actiune eu o numesc pozitiva.. Este mult mai eficienta decat actiunea negativa, care vine din furie, disperare sau frustare. Pana cand nu obtineti rezultatul dorit, continuati sa practicati abandonarea, evitand etichetarea Clipei de acum.
Mergeti noaptea pe o poteca, inconjurata de o ceata deasa. Aveti o lanterna puternica, care trece prin ceata si creeaza un spatiu ingust in fata dumneavoastra. Ceata este situatia dvs. de viata, care include trecutul si viitorul. lanterna este prezenta dvs constienta. spatiul clar din fata dvs este Clipa de acum.
Lipsa abandonarii va consolideaza forma psihologica, scoica sinelui fals, si astfel creeaza un puternic sentiment de separare. Lumea din jur si mai ales oamenii incep sa fie perceputi ca o amenintare. Apare compulsia inconstienta de a-i distruge pe ceilalti judecandu-i critic si nevoia de a concura si a domina. Chiar si natura devine un dusman, iar perceptiile si interpretarile dvs, sunt guvernamentate de frica. Boala mentala pe care o numim paranoia este numai o forma mai acuta a acestei stari normale.
As fi continuat sa scriu despre " sensul abandonarii " insa... nu o fac. este o situatie de viata peste care toti vom trece.
